UATAA Motru scapă de o amendă de peste un milion de euro!
Primarul Municipiului Motru, Gigel Jianu, a reușit să sprijine S.C. UATAA Motru S.A., în achiziționarea certificatelor de carbon și să o salveze de la plata unor amenzi și penalități de peste un milion două sute de mii de euro. SC UATAA Motru S.A., societate în insolvență, aflată în subordinea Consiliului Local Motru a fost salvată de amenzi și penalități de peste un milion de euro, ca urmare a sprijinului obținut de primarul municipiului Motru-Gigel Jianu de la autoritățile municipiului Oradea.
În cadrul schimbului de experiență care a avut loc, în urmă cu câteva zile, în municipiul Oradea, prin proiectul de performanță și calitate în administrația publică locală, finanțat din fonduri europene, cei 20 de aleși locali și funcționari ai Primăriei Municipiului Motru au vizitat S.C Termoficare Oradea S.A, societate care gestionează rețeaua de transport și distribuție a energiei termice din Municipiul Oradea. Cu această ocazie, primarul municipiului Motru- Gigel Jianu și primarul liberal al municipiului Oradea-Ilie Bolojan au perfectat o înțelegere, în urma căreia administrația din Oradea oferă sprijin autorităților locale din Motru în vederea achiziționării certificatelor de carbon pentru UATAA Motru. Până în data de 30 aprilie, UATAA Motru era obligată să achiziționeze 12.600 de certificate de carbon, pentru a evita o amendă de peste 1 milion 200 de mii de euro, penalități care nu o exonerau și de achiziția certificatelor de CO2.
Pentru că UATAA Motru nu dispunea, la acest moment, de fondurile necesare pentru a achiziționa aceste certificate, primarul Gigel Jianu a căutat soluții și a rezolvat această problemă, astfel că societatea de termoficare de la Oradea va achiziționa aceste certificate și le va vinde ulterior UATAA. UATAA Motru va încheia un contract cu SC Termoficare Oradea SA, iar Consiliul Municipal și Primăria Motru au girat acest împrumut, plata certificatelor urmând a fi făcută în tranșe. În cadrul ședinței de astăzi, consilierii municipali din Motru au înțeles urgența și importanța scoaterii UATAA din această situație, astfel că au votat hotărârea de consiliu local, în baza căreia, mâine, SC Termoficare Oradea SA achiziționează cele 12.600 de certificate de carbon, le oferă UATAA, iar societatea motreană le va depune la Comisia Europeană, așa cum prevăd directivele UE.
”Mă bucur că aleșii locali din municipiul Motru au înțeles importanța votului pentru această hotărâre de consiliu care va ajuta UATAA să iasă din acest blocaj și, totodată, mulțumesc primarului Ilie Bolojan pentru deschiderea arătată și pentru faptul că m-a sprijinit în acest demers și a fost de acord ca SC Termoficare Oradea să achiziționeze aceste certificate pentru uzina din municipiul Motru. Schimbul de experiență de la Oradea s-a dovedit a fi unul fructuos și cred că este imperios necesar ca cei care și-au stabilit un scop din a defăima și a pune piedici încercărilor noastre de a găsi soluții pentru problemele municipiului Motru, de a dezvolta acest municipiu și de a oferi un trai mai bun cetățenilor, să înceteze. Cu toții trebuie să înțelegem că municipiul Motru nu poate fi lăsat de izbeliște și cred că eforturile tuturor aleșilor locali trebuie să fie îndreptate spre găsirea de soluții pentru dezvoltarea acestui oraș”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.
În replică, administratorul special al UATAA Motru, Eugen Corcoață, și-a asumat paternitatea ideii. “Ideea a fost a noastră și am cerut printr-o adresă primăriei să ne sprijine în emiterea unui proiect de hotărâre care să garanteze aceste plăți. Noi am venit cu propunerea, după discuțiile cu brokerul care asigură transferul de certificate în registrul european. Noi avem contract cu un broker. Asta a fost soluția pe care noi am găsit-o și am mers în Consiliul Local cu ea, pentru a evita penalități de 4 milioane lei”, a spus Eugen Corcoață.