(închide)

update: Grevă la CE Oltenia. Solicitările minerilor și energeticienilor! Reacția CEO

 

Circa 40 de mineri și energeticieni, membri în Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO), organizație din bazinul Rovinari din județul Gorj, au intrat marți, 24 octombrie, în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Aceștia sunt nemulțumiți că luni, în cadrul comisiei mixte, conducerea nu a acceptat două dintre solicitările sindicatelor: majorarea salariilor de la 1 decembrie și de formarea unui fond de premiere din economia la fondul de salarii.Directorul Sorin Boza pare să fi evitat confruntarea cu liderii, deoarece luni nu a participat la ședința comisiei, ba chiar a părăsit unitatea înainte cu 15 minute de ora întâlnirii.

update: Mai mulți mineri și energeticieni de la CE Oltenia au intrat de marți în greva foamei, dar aceștia vor participa la discuții cu prefectul de Gorj Ciprian Florescu și directorul CE Oltenia Sorinel Boza abia joi. Joi este ziua când directorul CEO revine de la un simpozion de la București.

update 1: Reacția CEO.

In data de 23.10.2017, administratia CE Oltenia a incheiat un acord cu toate federatiile sindicale reprezentative, semnatare ale Contractului Colectiv de Munca, la care au participat inclusiv liderii de sindicat prezenti la actiunea de protest declansata astazi, 24.10.2017.

Prin acordul semnat de ambele parti (administratie – sindicate), s-a stabilit modalitatea de alocare a drepturilor salariale aferente orelor suplimentare efectuate ca urmare a necesitatii asigurarii stocurilor de carbune si functionarii in siguranta a grupurilor energetice in perioada de iarna, conform programului stabilit.

Mentionam ca orice economie inregistrata la fondul de salarii prevazut in BVC 2017 va fi distribuita salariatilor, conform prevederilor art.153 din CCM (din economia realizata la fondul de salarii, estimata in ultimul trimestru al anului, se va constitui un fond pentru armonizarea salariilor angajatilor cu salarii mici), aceasta actiune urmand a fi realizata in luna decembrie.

De asemenea, avand in vedere faptul ca rezultatele financiare inregistrate creeaza premisele incheierii anului 2017 cu profit, va exista posibilitatea ca angajatii sa beneficieze de majorari salariale in anul 2018.

Conducerea CE Oltenia apreciaza colaborarea orientata spre rezultate pozitive pe care a avut-o cu partenerii de dialog social pe parcursul acestui an, concretizata in rezultate transpuse prin clauze contractuale ce au adus beneficii suplimentare angajatilor, si isi exprima convingerea ca dialogul constructiv este calea optima pentru rezolvarea oricaror revendicari, este comunicatul integral al companiei.

update 2: Discuția greviștilor foamei cu directorul Boza ar urma să aibă loc marți, la ora 19, și nu joi, așa cum a anunțat prefectul de Gorj.

update 3: Negocierile purtate marți seară au eșuat pentru că, spun surse, una au discutat sindicatele și administrația și alta a apărut pe hârtie. S-ar părea că atunci când a venit documentul la semnat, liderul sindical Gabriel Căldărușe a observat că 1 decembrie fusese înlocuit cu luna decembrie și a considerat că directorul Sorinel Boza a vrut să-i păcălească. Nu a vrut să-l semneze în aceste condiții.

update 4:  Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a încetat protestul după negocierile purtate marți noaptea  cu managerul Sorin Boza, fără să fie clar dacă a obținut majorarea salariilor de la 1 decembrie și un fond de premiere prin care să fie eliminate unele dezechilibre salariale. Căldărușe a spus că administrația a promis un adaos salarial pentru decembrie, urmând să fie stabilită suma. De asemenea, economia la fondul de salarii va fi repartizată în acord cu toate federațiile sindicale, ceea ce se stabilise deja înainte de protestul SMEO.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste