(închide)

Un taximetrist și-a bătut colegul de breaslă într-o stație din centrul Craiovei

 

Un dosar penal a fost întocmit de către polițiștii doljeni, după ce, joi seara, un taximetrist a fost bătut de către un coleg de breaslă. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a menționat că joi seara, în jurul orelor 21.52, poliţiştii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de către un bărbat, de 39 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un bărbat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se afla staționat cu autoturismul într-o stație taxi, din Craiova, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat pe care nu îl cunoaște, care ulterior a plecat de la fața locului la volanul unui autoturism în regim taxi.

„Bărbatul, de 39 de ani, nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, identificării persoanei care ar fi comis fapta și luării măsurilor legale care se impun. În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea faptei. Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Sursa foto: Facebook Ești din Craiova dacă...

Vizualizări: 581

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste