(închide)

Un apreciat medic din Rovinari a încetat din viață

 

Medicul de familie Ion Floroiu din orașul Rovinari a încetat din viață. Doctorul Floroiu era un om cu totul deosebit, trecerea sa în neființă provocând o durere imensă atât familiei, cât și celor care l-au cunoscut. Făcea parte dintr-o familie respectă în comunitate și era un doctor foarte apreciat și iubit de pacienții săi, pe care mereu îi ajuta și sfătuia. În mediul online au apărut sute de comentarii și mesaje de condoleanțe pentru familia îndurerată. „Sincere condoleanțe! Suntem alături de dumneavoastră la această grea încercare! Dumnezeu să- l ierte și să- l odihnească în pace! Iar dumneavoastră, Dumnezeu să vă dea puterea de a merge mai departe!”, a postat unul dintre pacienții medicului. „Un profesionist cu adevărat implicat în meseria lui. Un OM special, iubit de toată lumea. Nu ne vine să credem că nu mai este!, a scris o tânără din Rovinari. „Dumezeu sa-l ierte. Un om cum rar mi-a fost dat sa intalnesc, iar pentru mine si familia mea a fost un om deosebit. Nasu meu, ne-ai fost ca un tată și nu te vom uita niciodată. Tata Ion, Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace!! Condoleante familiei”, a spus unul dintre finii apreciatului medic.

Potrivit unui anunț postat de fiica medicului, trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Eden, iar slujba înmormântării va avea loc 15 septembrie, de la ora 13,00, la Biserica sf. Varvara. 

Vizualizări: 10,379

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste