Bella, câinele de urmă din cadrul IPJ Gorj, a ajutat polițiștii să identifice autorul unui furt
Un tânăr din Sohodol, județul Gorj, a fost reținut pentru furt calificat, fiind identificat cu ajutorul câinelui de urmă specializat în detectare miros uman, Bella.
Ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați telefonic de administratorul unei societăți comerciale din Sohodol, cu privire la faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute au pătruns în interiorul magazinului, de unde au sustras o sumă de bani și alte bunuri.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta societății comerciale prin forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras suma de 400 de lei dintr-o tavă situată pe tejghea și 10 pachete de țigări, fiind creat un prejudiciu în valoare de 700 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat.
Fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii, cu ajutorul Bellei-câinele de urmă specializat în detectare miros uman, au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în identitatea unui tânăr, de 21 de ani, din Sohodol.
De asemenea, cu ocazia cercetărilor la fața locului, polițiștii criminaliști au prelevat și ridicat urme papilare, iar în urma examinărilor s-a stabilit că au fost create de persoana bănuită.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri corespunzătoare.