(închide)

Transalpina, cea mai spectaculoasă șosea din România, se redeschide mai devreme!

 

Vești bune pentru iubitorii muntelui și nu numai! Circulaţia rutieră pe DN 67C sau Transalpina ar putea fi redeschisă săptămâna viitoare. O comisie de analiză urmează să stabilească, miercuri, reluarea traficului pe cel mai spectaculos drum din România. Iniţial, drumarii au estimat că drumul va fi deschis în luna iunie.

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C sau Transalpina va fi reluată doar în timpul zilei. De asemenea, se va menţine şi restricţia de 30 de kilometri la oră, precum şi cea prin care se interzice accesul pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. „Sunt toate premisele să se deschidă săptămâna viitoare, pentru că săptămâna aceasta directorul regional, domnul Alin Golumbeanu, a dispus să efectuăm toate măsurile să punem drumul în siguranţă până la sfârşitul săptămânii. Am degajat zăpada de pe carosabil, verificăm încă o dată semnalizarea şi vedem dacă mai e nevoie să propunem de urgenţă să se efectueze şi marcajul cu vopsea galbenă în regim de şantier. (...) Săptămâna viitoare se întâlneşte comisia, este o comisie de specialitate din care fac parte atât ingineri de drumuri, de trafic rutier, specialişti în siguranţa rutieră, poliţiştii”, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, citat de Mediafax.

Drumul Regelui și povestea sa

Transalpina sau DN 67C este cea mai înaltă șosea din România și face legătura între localitatea gorjeană Novaci şi Sebeş de Alba. Denumit şi „Calea Regelui”, acest drum traversează Munţii Parâng şi îi cucerește pe cei care îl parcurg prin frumuseţea şi sălbăticia peisajelor. Se spune că ostaşii lui Traian au construit Transalpina în anul 101 e.n. Transalpina înseamnă „ţara de dincolo de munţi”, trece prin Gorj, o parte din Vâlcea și din județul Alba. Transalpina măsoară în total 148 de kilometri. „DN 67C face legătura între Novaci-Gorj şi Sebeş-Alba. Este un traseu foarte frumos, care pe alocuri urcă la peste 2.140 m – Pasul Urdele. Acesta este cel mai înalt punct, Transalpina fiind astfel șoseaua cea mai înaltă din România. Transalpina a fost pietruită de nemţi în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. De atunci, drumul a fost foarte puţin întreţinut, iar pavajul şi podurile s-au degradat”, a spus Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. 

Destinația perfectă pentru un sfârșit de săptămână canicular

Transalpina este, fără îndoială, un traseu fascinant, pe care, odată ce ai pornit, trebuie să îl parcurgi până la capăt. Ceea ce vezi de la punctul de plecare- Novaci și până la finalul frumoasei călătorii - orașul Sebeș din județul Alba- te va cuceri! De asemenea, trebuie spus că Transalpina este o provocare pentru șoferi: ai impresia că asfaltul se încolăcește în jurul stâncilor, curbele se succed amețitor. Peisajele superbe sigur te vor face să revii pe Transalpina! Pe Transalpina ai impresia că poți atinge norii, ești mai aproape de Dumnezeu, relaxarea fiind cuvântul de ordine. A parcurge Transalpina de la un capăt la altul e bucurie pură… și dorința de a reface, cât mai curând posibil, traseul.

Stâna Ștefanu, unul dintre popasurile preferate de turiști

Stâna Ștefanu, de care se ocupă băcița Mărioara Băbu și familia sa, a devenit din ce în ce mai cunoscută printre turiștii din România. O dată cu deschiderea Transalpinei, și băcița va deschide stâna, căci , căci răcoarea muntelui, dar și frumusețea celei mai înalte șosele din România, atrag ca un magnet turiști din toate zonele țării. Un alt motiv pentru care cei care vin pe Transalpina nu ocoloesc Stâna este și ospitalitatea băciței Mărioara, care își primește fiecare oaspete cu zâmbete și cea mai bună mâncare tradițională: brânză, tocan de oaie sau de vițel la ceaun, mămăligă, suc de brad etc! Ceaunele uriașe în care fierbe tocanul atrag cu mirosul lor turiștii înfometați sau doar pofticioși! Oricine își permite să cumpere o strachină cu tochitură de oaie sau vită, făcută chiar sub ochii turiștilor, într-un tuci tradițional, la foc de lemne. Toți stau pe aceleași scaune și la aceeași masă rustică, sunt serviți de băciță și ajutoarele sale și petrec aici momente minunate. În afară de mâncarea tradițională, cojoacele ciobănești din lână, câinii ciobănești mioritici, poneiul, măgărușii și odaia amenajată tradițional-în care băcița a pus la punct un adevărat muzeu etnografic sunt principalele atracții ale stânei Ștefanu!

Galerie foto





Vizualizări: 3,815

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste