„Ați ajuns la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, Secția Psihiatrie II? Perfect! Eu sunt aici pentru a vă ajuta…dar, desigur, numai dacă plătiți extra pentru servicii. Găsim rapid un loc la cabinetul privat. Nu, nu pentru sesiuni de înțelegere profundă a traumei voastre, ci pentru a vă pune un timbru special cerut în cazul în care aveți nevoie să fiți evaluat pentru obținerea unui certificat de handicap. Ce plăcere să lucrez cu pacienți care își pot permite serviciile mele exclusive…totul e să-i atragi în capcana completării unor doasare, căci acolo se află banii!”, așa s-ar rezuma activitatea psihologului care lucrează pe Secția Psihiatrie II din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova, Cerasela Sîrbu. 

Nu o spun din experiența vreunui pacient, ci din propria întâlnire cu această doamnă psiholog. Eu, aparținător fiind. 

Am ajuns cu un membru al familiei mele, în această secție, la începutul lunii februarie, pentru o reevaluare a stării de sănătate. Totul a decurs foarte bine, chiar nesperat de bine, aș spune eu, cea obișnuită cu ceea ce găsim în sistemul public de sănătate, până am ajuns la întâlnirea cu psihologul. Face parte din proceduri și această evaluare. O întâlnire care a început cu stângul întrucât, cu o nepăsare fantastică, deși eram pe hol, lângă dumneaei, am așteptat 45 de minute până a considerat că este cazul să încheie o discuție liberă pe care o purta cu o colegă. În tot acest timp…un pacient aștepta evaluarea pe care urma să o facă domnia sa. Și nu cred că punea punct discuțiilor despre viață dacă nu era atenționată de către unul dintre cadrele medicale. Răspunsul doamnei: „Aaaa, păi trebuia să insistați, că noi stăteam de vorbă până mâine”. Așadar, pot spune, chiar, că am avut  noroc: nu am petrecut noaptea în acest spital, așteptând ca doamna psiholog să încheie discuția respectivă. 

Ne invită dumneai în cabinet, într-un final. Nu apuc să spun care este problema, că îmi și aduce în atenție faptul că la comisie, pe referatul de expertiză psihologică, totul depinde de aplicarea unui timbru special…și aici intervine marketingul doamnei: „pe care puțini îl au…că toți s-au făcut psihologi, peste noapte așa…și aveți grijă că la comisie…dar eu vă pot ajuta…căutăm acum un loc…vă trec pe o listă…și veniți apoi în spital să luați referatul. Costă 300 de lei”, după care a revenit la problema pentru care eu și pacientul ne aflam în acel cabinet. Fiind la început de drum, în acest demers, habar nu aveam ce presupune acest timbru și am luat de bună informația doamnei, doar că mi s-a părut suspect că ar fi cam singura care oferă astfel de servicii. 

Evaluarea a decurs firesc…din punct de vedere birocratic. Atât! De ce? Perntru că în tot acest timp, mi s-a reamintit despre cum să procedăm să îmi facă acel referat. Și că el costă 300 de lei. La finalul discuției, am convenit că ținem legătura, în funcție de rezultatul celorlalte analize și că revin eu cu un telefon. 

În următoarele minute, m-am lămurit și cu acest demers, cel al obținerii unui certificat de handicap, și am aflat că mai întâi programez pacientul și apoi mă ocup de acte. De ce? Pentru că referatele au valabilitate 60 de zile din momentul emiterii. Așadar, am preferat să fac întâi o programare la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, după care să obțin documentele necesare. 

După ce am făcut acest pas, am sunat la numărul de telefon înmânat de psihologul Cerasela Sîrbu. Nu, nu am sunat în dimineața următoarei zile a întâlnirii cu dumneai, așa cum probabil spera aceasta, pentru că nu aveam nicio programare. Am sunat la câteva zile distanță și cum nu mi-a răspuns, am lăsat un mesaj și i-am explicat situația. Revoltată probabil că nu i-au ieșit planurile, cum probabil îi ies de fiecare dată, întrucât DA, pacienții și aparținătorii sunt într-o stare pe care poți miza ca „psiholog”, m-a sunat. A țipat, direct, și mi-a spus că nu e problema dumneai că nu am fost capabilă să înțeleg…mi-a zis să-mi caut alt psiholog. Și când spun țipăt. O spun să nu fiu prea dură în exprimare, dar dumneai a depășit absolut orice măsură. Mi-a închis telefonul. I-am scris într-un mesaj părerea mea…și mi-a spus sec…că nu-mi lua bani de două ori și că așa au făcut toți pacienții dumneai. Atât a înțeles acest doctor din întreaga situație. Că a pierdut o sumă de bani. Atât! Apropo: să știți, doamna psiholog, că aveți colegi care pot pune acel timbru, fără să te sperie în prealabil și să te determine, astfel, să îi alegi pe ei! Aveți, să știți astfel de colegi! Deh, și în acest domeniu apare mediul concurențial. Înțelegeți că mai sunt și aparținători care nu cad în capcana monopolului!       

Și pentru că astfel de lucruri nu pot să rămână așa, prefer să trag un semnal de alarmă. Doamna lucrează într-un spital public și ia un salariu pentru a fi responsabilă la locul de muncă. Teoretic, așa stau lucrurile firesc derulate. Înțeleg și văd din fotografiile postate în mediul online că dumneai face parte din rândul medicilor implicați în viața politică. Este social democrată. Nicio problemă nici cu acest aspect! Și nici cu prieteniile care se nasc! Important este ca dumneai să știe să pună o barieră între acestea și rolul pe care îl are în acel spital. Cu adevărat rolul unui psiholog! 

Și am mai aflat că dumneai susține că nu poate fi taxată pentru comportamentul pe care îl are la locul de muncă. Știu, pacienții și aparținătorii nu îndrăznesc să spună când întâmpină o problemă. Cu atât mai mult în cazul domniei sale. Cum de ce? Păi doamna le spune că foarte greu găsesc un psiholog care poate pune acel timbru, etc. Și atunci…oamenii tac și pleacă fruntea, și așa afectată de problema de sănătate pe care o au. O întreb însă public pe această doamnă psiholog: Când vă priviți în oglindă, după o zi de muncă, ce simțiți?    

Sper ca cei din conducerea acestui spital să ia în calcul ceea ce am scris eu astăzi. Considerați-o o sesizare, doamna director! Mergeți pe secție și vorbiți cu dumneai! Aveți măcar dumneavoastră o atitudine firească în relația cu pacientul. O relație pe care tare frumos ați descris-o, vineri, la evenimentul în care ați marcat cei 25 de ani de la înființarea unității sanitare. Da, salvați această relație cu pacientul și aparținătorii purtând o discuție cu psihologul din cadrul Secției Psihiatrie II, Cerasela Sîrbu! Și dacă nu mai poate continua în acest mediu, sfătuiți-o să ia decizia cea mai bună pentru dumneai și, mai ales, pentru pacienții care ajung în această secție.