Tomatele gustoase din Solariile Bălești au ajuns pe piață! Antreprenor: „Am început sezonul de Roșii cu gust de Roșii!”
Un tânăr de 29 de ani a pus bazele unei afaceri de succes în comuna sa natală, Bălești. Antreprenorul Laurențiu Mălăescu este paznic la cel mai bun liceu din Târgu-Jiu în ciuda faptului că a urmat chiar și un master în managementul afacerilor, iar în timpul liber de care dispune se ocupă cu multă dăruire de solariile pe care le-a ridicat la Bălești. Niciodată nu s-a dat înapoi de la muncă și spune că iubește viața la țară. Zilele trecute, roșiile sale gustoase și bine crescute-așa cum spune antreprenorul-s-au copt, așa că Laurențiu Mălăescu le-a scos la vânzare sub sloganul „Roșii cu gust de ... Roșii!”
Pe Laurențiu Mălăescu și roșiile sale îl găsiți în Piața Mare din municipiul Târgu-Jiu, acolo unde vinde de câțiva ani legumele din solariile sale de la Bălești. Muncește în agricultură de câțiva ani buni, timp în care a și clădit o afacere de succes. Legumele sale sunt apreciate de clienții care îl caută pe Laurențiu și acasă. „Eu nu pun chimicale. Totul este natural. Am vecini care vin să culeagă direct din solarii legumele”, a mai explicat Laurențiu. În urmă cu șase ani, Laurenţiu a pornit un proiect important: solarii pentru legume; a început cu unul, iar acum are cinci. „Am început cu un solar. Prima dată am primit şi fonduri europene de la Sapard, pentru a putea demara investiția. De atunci, m-am extins. Investiția a fost de 7.500 de euro de la AFIR sau fostul Sapard. În fiecare an am primit câte 1.500 de euro. Din fonduri proprii puneam cam până la 100 de milioane de lei vechi pe an. Se merită să investești în agricultură, dar singura problemă este piața de desfacere. Forța de muncă este din familie, căci nu găsim oameni serioși care să muncească o zi întreagă”, a declarat Laurențiu Mălăescu. Anul trecut, Laurențiu a cules în total aproximativ zece tone de roșii. Chiar şi în decembrie, tânărul agricultor a mers în piață cu legume bio, 100% naturale. A mers pe piață până la 13 decembrie. Pentru a-și promova afacerea, Laurențiu Mălăescu administrează pagina de Facebook „Solarii Bălești”, acolo unde clienții săi pot afla noutățile.
Tânărul are o poveste de viață impresionantă. „Am rămas orfan de la 15 ani și m-am descurcat foarte greu. Mai am un frate, care este jurist. Eu am fost copilul cel mic. Tata a murit dintr-o dată, fratele meu a fost mult mai afectat decât mine. Tata lucra în poliție, a murit din cauza stresului, a făcut cancer la colon. A apucat un singur an să se bucure de pensie. M-am zbătut ca să ne descurcăm, am muncit de mic, eram cu animalele, în grădină. M-au călit acei ani. Nici mama nu avea posibilitate să ne dea tot ce aveam nevoie. Era perioada 2003-2004 și ne-au dat câteva milioane pensie după tata. Mama a fost eroină, căci ne-a ținut și în facultate. Eu munceam și în construcții, tinichigerie, munceam ca să am bani. Trebuia să ne ajutăm mama, căci s-a chinuit tare mult”, își amintește Laurențiu.