(închide)

Sute de milioane de lei pentru drumurile din Vâlcea! Iată ce drumuri vor fi asfaltate!

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat la MDRAPFE contractele de finanţare pentru modernizarea a încă trei dumuri judeţene, a căror valoare totală depăşeşte cifra de 1000 miliarde lei vechi.
Aceste fonduri, alocate prin PNDL II, vor fi investite în modernizarea a: 36 de km din DJ 643 B, drum care pleacă din DJ 643 Băbeni Olteţu şi străbate localităţile Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stăneşti – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Bărbărigeni pentru a ajunge la Roeşti; 14 km din DJ 646 B Frânceşti (DJ 646) – Coşani – Dezrobiţi – Şerbăneşti – Păuşeşti – Barcanele – Soliceşti – Pietrari, denumit şi drumul mănăstirilor Dintr-un Lemn şi Surpate şi a 3 km din DJ 646 C Băluţoaia (DJ 646B), drum care asigură accesul către una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Vâlcea, Mănăstirea Surpatele.
„PNDL, aprobat prin OG28, este un program iniţiat şi implementat de domnul Liviu Dragnea, fost ministru al Dezvoltării Regionale, actualmente Preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi a însemnat pentru judeţul Vâlcea alocarea a circa 7500 miliarde lei vechi, fonduri ce vor fi investite în modernizarea de şcoli şi grădiniţe, unităţi medicale, lucrări de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de iluminat public, reabilitarea unor drumuri locale etc. Din aceste fonduri, 2080 miliarde lei vechi vor fi investite în modernizarea drumurilor judeţene, fiindcă ne dorim ca vâlcenii, şi nu numai ei, să beneficieze de o infrastructură rutieră de calitate, care să le asigure confort şi siguranţă în trafic“, se arată într-un comunicat de presă.

Vizualizări: 324

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste