(închide)

Studentă la Medicină, Ramona Foanene aduce Caravana medicală „Împreună pentru viață” în comuna Mușetești

 

Cetățenii comunei Mușetești vor beneficia gratuit de consulturi medicale sâmbătă, 15 martie 2025! Caravana medicală „Împreună pentru viață”, organizată de Asociația pentru Anestezie-Terapie Intensivă „Aurel Mogoșeanu” Timișoara, în colaborare cu Primăria Mușetești, organizează, la inișiativa studentei Ramona Foanene (localnică din Mușetești) o campanie umanitară de prevenție.

Sunt studentă în anul 2 la Medicină Generală, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara. Este pentru prima dată când caravana medicală coordonată de Dl Prof Săndesc sosește la Gorj (însă nădăjduiesc să nu fie și ultima). Din anul întâi de Facultate am aflat de acțiunile de proiectele umanitare organizate de Asociația pentru ATI "Aurel Mogoseanu" și Spitalul Județean Timișoara și m-am înscris voluntar, participând la câteva acțiuni. Proiectul Caravanelor medicale "Împreună pentru viață" este unul deosebit, asigurând consulturi de specialitate în zone în care accesul la serviciile medicale este dificil. Și sunt fericită și recunoscătoare ca vom merge zilele acestea in comuna mea natală. Mulțumim cu această ocazie și public, tuturor medicilor implicați, sponsorilor care au făcut posibilă derularea acestei inițiative, cât și Primăriei Musetesti, pentru deschiderea și suportul acordat. Sperăm să fie un succes!”, a spus, pentru Pagina Olteniei, studenta Ramona Foanene. 

Numeroși medici specialiști și primari vor veni la Mușetești pentru a consulta cetățenii care se vor prezenta la Dispensarul Uman Mușetești (Adresa Dispensarului Uman: comuna Mușetești, sat Mușetești, str.Principală, nr.13), Cabinetul de Stomatologie Școlară (căminul Cultural). 

Sub coordonarea profesorului doctor Dorel Săndesc, un grup de medici din Timișoara, în colaborare cu medici din municipiul Târgu-Jiu, vor oferi consulturi medicale gratuite în următoarele specialități medicale: cardiologie, neurologie, medicină internă, nefrologie, gastroenterologie, endocrinologie, chirurgie, ORL, oftalmologie, stomatologie, analize de laborator cu rezultate obținute pe loc. 

Consulturile se vor efectua cu echipamente medicale de ultimă generație-ecografe, aparte EKG, aparate de măsurare a vederii etc-iar pentru persoanele depistate cu probleme de vedere se vor asigura gratuit ochelari de vedere. 

Consulturile vor avea loc între orele 09:00 - 18:00, iar dacă nu vor fi onorate toate programările, consulturile vor fi reluate duminică, 16.03.2025, de la pora 09:00. 

„Această acțiune umanitară a fost inițiată de Ramona Foanene, studentă a Facultății de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara. Dânsa este cetățean al comunei Musetești și un tânăr admirabil”, transmite Primăria Mușetești. 

Galerie foto




Vizualizări: 1,136

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste