(închide)

Se împlinesc 37 de ani de la Revolta minerilor din Motru

 

La Casa Multiculturala din municipiul Motru va avea loc vineri, 19 octombrie, o dezbatere privind evenimentele din octombrie 1981, denumite simbolic „Greva pâinii”, alături de oficialităţile locale, personalităţi din cultura motreană, cadre didactice şi elevi de la toate unităţile de învăţământ din Motru.
Vor participa OCTAV BJOZA, Secretar de stat - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România între 1945 și 1989; SORIN VINTILĂ MEȘTER, Director cabinet - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România între 1945 și 1989; CHIŢIMIA EUSTAŢIU, Preşedinte - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Olt;
• D. FLOREA, Vicepreşedinte - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Olt;
• CONSTANTIN SOARE, Secretar general - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Olt, participant direct la evenimentele din 1981, cetăţean de onoare al municipiului Motru şi autorul cărţii „Mă îndeamnă morţii să rostesc adevărul”;
• NICOLESCU ŞTEFAN, Secretar - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Olt.

Vizualizări: 1,222

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste