Școala Gimnazială nr. 1 Motru: „Nu ești niciodată singur cu un animal de companie!”
„Pot avea un câine? Vreau o pisică, pot să am una? Hmster, hamster, vreau un hamster! Dar o broscuță? Sau un papagal? Te roggggg!” Probabil toți părinții s-au confruntat cu astfel de întrebări la un moment dat. Copiii iubesc animalele! E o dragoste firească și jucăușă, din care se poate construi o prietenie sinceră. Ba chiar mai mult, animalele de companie contribuie la educarea și dezvoltarea emoțională a copiilor, învățându-i să empatizeze, să socializeze și să depășească gelozia resimțită față de frați sau surori.
Am profitat și noi de această ocazie și i-am invitat pe elevii claselor a IV-a A, a V-a D, a V-a E și a VI-a B să vină la școală, însoțiți de prietenii lor necuvântători, vineri, 6 octombrie 2023.
Toți elevii au luat în serios invitația și și-au adus bucuroși micii prieteni, fie ei mai ”de oraș” sau… ”de la țară”.
Pe baza sportivă a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Motru a fost mare agitație. Elevii clasei a IV-a A au interpretat două scenete ,,Cu cioara la medic” și ,,Ciuboțelele ogarului ”.
Printre artiști s-au numărat și animalele de companie care au reușit să aducă zâmbete pe chipurile părinților și cadrelor didactice prezente la activitate: Andrei Jeanina, Bejenaru Felicia, Raț Jana, Zăvoianu Maria și Zăvoianu Ilie.
De aplauzele copiilor s-au bucurat toți curajoșii care și-au prezentat amicii cu blană, pene sau carapace, care au vorbit despre timpul petrecut în compania lor, de modul în care îi îngrijesc, îi respectă și-i îmbrățișează.
Despre avantajele deținerii unui animal de companie și despre responsabilitățile copilului față de acesta a vorbit și doamna doctor veterinar Pasăre Mihaela și domnul Pasăre Marius.
Doamna doctor a punctat necesitatea asistenței medicale, care se referă în primul rând la prevenție și acoperă vaccinurile și deparazitările interne și externe și în al doilea rând la tratamente atunci când animalul se îmbolnavește și are nevoie de medicamente și investigații la cabinetul medical veterinar.
Copiii au fost sfătuiți cum să hrănească animalele, cu ce să le hrănească, cum să le întrețină în siguranță și cum să aibă grijă de propria lor sănătate.
Un al punct important al discuției a fost responsabilizarea celor prezenți în ceea ce privește abandonul, sterilizarea și adopția.
La finalul activității doamna doctor a răspuns cu amabilitate la toate întrebările elevilor și i-a invitat la cabinetul medical.
Elevii prezenți la activitate au donat mâncare pentru pisicile și câinii abandonați.
Prietena noastră, care are compasiune pentru animalele fără stăpân, doamna educatoare Ramona Giurgescu, de la Samarinești, a preluat aceste pachete și le va oferi cu dragoste animăluțelor drăguțe, loiale și iubitoare, care n-au avut șansa unui cămin.
Despre iubirea necondiționată față de prietenii necuvântători a vorbit consilierul educativ, prof. Bejenaru Felicia, care a accentuat încrederea deplină pe care animalele o au în micii lor prieteni, pe care-i acceptă așa cum sunt, fără să-i critice și cu încredere deplină. Animalele sunt protective cu stăpânii lor și merită să le oferim afecțiune, să avem grijă de ele și le acordăm atenție.
Doamna prof. Andrei Jeanina a amintit despre Ziua Internațională a Animalelor, sărbătorită în fiecare an pe 4 octombrie, atrăgând atenția asupra drepturilor acestora.
Toate animalele au în mod egal dreptul la existență în cadrul echilibrului ecologic. Această egalitate nu exclude diversitatea speciilor și indivizilor. Orice formă de viață animală are dreptul la respect și nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime.
Este lesne de înțeles că educația civică și morală trebuie să primeze în rândul elevilor școlii noastre și în rândul părinților.
Educația și instruirea publică încă din copilărie trebuie să conducă omul la observarea, înțelegerea și respectarea animalelor.
Consilier educativ,
Prof. Bejenaru Felicia