S-au bătut în fața unui bar din Târgu-Jiu! Agresorii, reținuți
Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au dispus reținerea mai multor persoane după ce acestea au fost implicate într-un scandal. Conflictul care s-a lăsat cu rețineri a avut loc duminică în fața unui local public din orașul Târgu-Jiu. După sesizarea IPJ, la vederea polițiștilor, agresorii s-au urcat într-un autoturism și au plecat, fiind identificați puțin mai târziu în trafic și conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. „S-a stabilit faptul că un tânăr și o tânără de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, au avut un conflict cu un tânăr de 29 ani, din comuna Bengești Ciocadia, la care au intervenit și prietenii acestuia, 3 tineri din aceeași localitate și un tânăr de 28 de ani din comuna Scoarța. Aceștia i-au agresat fizic, provocându-le mai multe leziuni corporale. În baza probatoriului administrat în dosar, față de cei 5 agresori s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. La data de 10 iunie, au fost prezentați instanței de judecată, pe numele acestora fiind stabilită măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii publice“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.