(închide)

Preotul iconom Cornoiu a trecut la cele veșnice

 

A plecat la Ceruri unul dintre cei mai cunoscuți preoți ai Gorjului, pr. iconom Alecsandru Eugen Cornoiu.

Familia a anunțat în această dimineață  că preotul Alecsandru Cornoiu și-a dat obștescul sfârșit la vârsta de 88 de ani. Pentru cei care l-au cunoscut și vor să-și ia rămas bun de la el, înmormântarea va avea loc luni, 9 decembrie la ora 12.00, în cimitirul din satul Arjoci, comuna Godinești.

"Azinoapte, a plecat printre îngeri bunicul meu, preot Alecsandru Eugen Cornoiu.A fost cu adevărat un înger atât pentru mine cat si pentru întreaga familie . Prin harul si cu dragostea lui ne-a călăuzit pașii , ne-a învățat să păstrăm drumul in viata drept, cu dragoste de Dumnezeu si niciodata sa nu uitam, sa fim cu adevărat oameni.Ne-ai lasat in inima, o profundă tristete, sper ca , acolo între îngeri, sufletul tau blând și bun isi va gasi linistea si mai stiu ca de acolo de sus ne vei veghea si vei avea grija de noi cum ai avut-o dintotdeauna.Tataie, al meu te voi pastra in suflet si in gândurile mele, cum de altfel ma voi ruga la Dumnezeu sa te aiba in paza Sa", a spus Teodora, nepoata părintelui.

Preotul iconom Alecsandru Cornoiu,  născut pe 9 iulie 1931 în comuna gorjeană  Telești, a fost una dintre personalitățile care s-au bucurat de iubirea și admirația târgujienilor.
A îmbrăcat haina preoției la vârsta de 25 de ani, imediat după terminarea studiilor și după căsătoria cu Georgeta, o tânără de 18 ani, tot gorjeancă,  provenită dintr-o veche și vestită familie de preoți a Godineștiului. Au construit împreună o viață exemplară, având doi copii, un băiat și o fată, Ilie și Eugenia, care aveau să devină profesor universitar și învățătoare.
Cunoscuții l-au apreciat unanim ca fiind un om inteligent, harnic și gata oricând să ajute, nu doar cu vorba duhovnicească, cât mai ales cu fapta.
Onest și iubitor de oameni, a slujit pentru prima dată în localitatea Tismana,  ca mai apoi, timp de peste trei decenii să propăvăduiască sub haina preoției la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de pe axa Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu.
Deținător al unei solide pregătiri și al unei bogate culturi, era invitat și lua parte cu plăcere la manifestările cultural-educative organizate cu diverse ocazii. De fiecare dată, cuvântul cucerniciei sale era ascultat cu interes și apreciat de participanți.
A fost autorul și coautorul unor lucrări de deschidere către calea duhovnicească, de simțire și dragoste umană.

Dumnezeu să îl odihnească de-a dreapta Sa!

Galerie foto


Vizualizări: 6,167

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste