Ministrul energiei dă o veste bună salariaților Ișalnița și una rea celor din Motru
Ministrul energiei Toma Petcu a vizitat vineri Termocentrala Ișalnița, acolo unde a fost realizată o investiție de milioane de euro la grupul 7. Ministrul spune că după această investiție grupul va folosi mai puțin cărbune și gaz natural, scăzând astfel costul energiei.
Totodată, vestea nu este bună pentru zona Motru, cea care practic va da cu 600 de mii de tone de cărbune mai puțin. "Am început acolo, la începutul mandatului, o investiție de modernizare a transportatoarelor de zgură și cenușă a celor două cazane. Investiția este deja finalizată, cu rezultate foarte bune în eficientizarea producției energiei electrice. De acum încolo, grupul va folosi cu 600.000 tone mai puțin cărbune pe an și cu aproape 10 milioane de metri cubi mai puțin gaz natural. Având în vedere toate aceste lucruri, investiția se va recupera într-un termen foarte scurt, de șase luni. I-am încurajat pe cei de la CEO să multiplice acest tip de investiție care nu doar că eficientizează producția, dar oferă mai multă predictibilitate sistemului și mai multă siguranță pentru locurile de muncă ale angajaților CE Oltenia", susține Toma Petcu.