„Mica Unire”, celebrată de elevi ai Liceului Teologic din Târgu-Jiu

Elevi ai Liceului Teologic din municipiul Târgu-Jiu au celebrat săptămâna trecută Mica Unire! Frumosul eveniment a avut loc pe 19.01.2022. „Dacă pe 24 ianuarie vom avea liber, am decis să celebrăm astăzi Mica Unire și cei 163 de ani care au trecut de la acest important eveniment”, a spus profesorul Angelica Mirea.
Activitatea s-a desfășurat la Liceul Teologic Târgu-Jiu, fiind coordonată de profesorii Mirea Domnica-Angelica și Crețan Onorica. La eveniment au participat cadre didactice și elevi ai liceului. În cadrul activității, grupul vocal"Heruvimii", a interpretat: Imnul național "Deșteaptă-te,române"!; "Treceți batalioane române Carpații!"; "Noi suntem români". De asemenea, cântece patriotice au fost interpretate de elevii: Ciotor Andrei (clasa a XI-a A)- "Tu, Ardeal", Jianu Ana-Maria "Acasă-i România"; Guran Bogdan-"Răscoala '907". Momentele poetice au fost oferite de elevele clasei a X-a D: Ciobotea Evelina, Potîrcă Olguța, Rovența Alexia, Macioc Mihaela și Buda Alexia, care au recitat poeziile: "Unirea", "Alexandru Ioan Cuza", "Deșteptarea României", "Cât trăiesc pe-acest pământ", Cocolea Andreea Adelina a interpretat melodia "Canta cucu bata-l vina". În încheiere, toți participanții au cântat și jucat "Hora Unirii".
Vizualizări: 859
Trimite pe WhatsApp