Ecaterina Teodoroiu, omagiată la Târgu Jiu
Asociația culturală Tătărescu, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj și Asociația Detecții Gorj, au organizat vineri, 14 ianuarie 2022, la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni, un eveniment dedicat memoriei Eroinei, cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la nașterea sa.
La eveniment au participat istorici, oameni de cultură, cadre militare în retragere și rezervă, profesori, pasionați de istorie, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 7, din partea familiei eroinei Ecaterina Teodoroiu fiind prezentă strănepoata acesteia, doamna Luminița Dragomir. Organizatorii au prezentat publicului o expoziție de fotografie documentară, copia actului de naștere al Ecaterinei Teodoroiu, precum și uniforma de sublocotenent a eroinei noastre, reprodusă conform regulamentului militar din timpul Primului Război Mondial”.
Evenimentul a fost moderat de către istoricul Andrei Popete Pătrașcu, președintele Asociației Pleniceanu, care a evocat personalitatea Ecaterinei Teodoroiu, fiica Gorjului intrată în legendă, prin jertfa sa eroică în timpul Primului Război Mondial. Despre eroină, faptele sale și evenimentul desfășurat la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni, au luat cuvântul: Marinela Strîmbulescu, președintele Asociației culturale Tătărescu, prof. univ. dr. Ion Mocioi, autor al unei importante monografii dedicate eroinei de la Jiu, Luminița Dragomir, strănepoată a Ecaterinei Teodoroiu, col. (rtr.) Walter Loga, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj, istoricul Valentin Pătrașcu, de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și documentaristul gorjean Dorin Brozbă, realizatorul filmului documentar „Cătălina Teodoroiu, eroina poporului român”.
În cadrul manifestării organizate cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, Asociația culturală Tătărescu a prezentat copia actului de naștere al eroinei, originalul aflându-se în fondurile Serviciului Județean al Arhivelor Naționale din Gorj, într-un registru de nou născuți din anul 1894, iar Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” a expus uniforma de sublocotenent voluntar a eroinei Ecaterina Teodoroiu, reprodusă în conformitate cu regulamentele militare ale epocii, atât vestonul, cât și gradul de sublocotenent voluntar al tinerei eroine care și-a jertfit viața pentru întregirea națională, timpul Primului Război Mondial.
La 128 de ani de la naștere, dedicăm acest eveniment memoriei eroinei noastre „pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă!”.