(închide)

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean Dolj, REȚINUT de DNA Craiova

 

Cristian Gîngioveanu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Dolj, a fost reținut vineri împreună cu socrul său și o asistentă medicală, anunță DNA Craiova. 

Procurorii DNA Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de vineri, a lui Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj, Găvan Constantin, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic și a Ionicăi Răducanu, asistent medical în cadrul Centrului Medical Bechet.

Ordonanța procurorilor DNA arată că există probe potrivit cărora, în perioada septembrie – octombrie 2024, Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori), pentru a interveni pe lângă ginerele său, Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pentru angajarea acestora la Serviciul de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală.

Astfel, în cursul lunilor septembrie – octombrie 2024, în baza unei rezoluții unice, Gîngioveanu, prin intermediul lui Găvan, respectiv a unei alte persoane, ar fi împărțit subiectele ce urmau să fie susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs.

În perioada septembrie – octombrie 2024, Gîngioveanu Cristian, în mai multe situații, ar fi primit de la fiul Ionicăi Răducanu diverse bunuri pentru a-l ajuta pe acesta să se angajeze ca șofer autosanitară la Serviciul de Ambulanță al Județului Dolj, cât și pentru a o angaja ca asistentă medicală în cadrul spitalului CFR Craiova pe concubina acestuia din urmă, unde manager este soția inculpatului Gîngioveanu Cristian.

Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin ar fi beneficiat și de ajutorul lui Răducanu.

La perchezițiile domiciliare făcute joi la locuințele lui Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin ar fi fost găsite sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari USA și 203.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, transmite DNA.

Cei trei urmează să fie prezentați vineri Tribunalului Dolj.

Vizualizări: 353

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste