Mai multe locuri din Gorj, în top 10 destinații perfecte pentru vacanță!
Cotidianul Click a întocmit un top 10 cele mai frumoase locuri din România numai bune pentru petrecerea minivacanței de Paște și a Zilei de 1 Mai! În acest top au fost incluse și Transalpina și comuna Polovragi cu frumusețile sale! A venit primăvara și vremea frumoasă și s-a deschis şi sezonul de vacanţe. Avem un județ frumos şi o mulţime de locuri absolut impresionante pe care merită să le vedeţi.
Dacă încă nu v-aţi făcut planuri pentru vacanţa de Paşte şi de 1 Mai, aveţi timp să vă orientaţi spre una din destinaţiile propuse de experţii în turism, scriu cei de la Click (top-10-cele-mai-frumoase-locuri-din-romania). Cascada Bigăr, Mramureșul cu ale sale minuni, Cazanele Dunării, dar și locuri din Gorj se află pe lista celor mai frumoase 10 locuri numai bune de vacanță din România.
Transalpina-este cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România. I se mai spune şi „Drumul Regelui” pentru că a fost construită şi inaugurată în 1938 de Regele Carol al II-lea, toată familia regală parcurgând drumul în ziua inaugurării. Aici puteţi vizita Peştera Polovragi, Cheile Olteţului sau mănăstirile Icoana şi Polovragi, spun cei de la Click. În vara anului trecut, la Polovragi a avut loc o tabără de sculptură în lemn, artiști din România creeând opere superbe. Artiștii au realizat minunate creaţii reprezentative pentru arta lemnului din România, sculpturile lor readuc în memoria publică simboluri dacice străvechi, mai ales că la Polovragi circulă de secole legende legate de Zalmoxe. De asemenea, la Polovragia existat o cetăte dacică. Operele create au fost amplasate pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. De acum încolo, la Polovragi, înainte de a intra să vizitați Mănăstirea veți putea admira creații care vă vor rămâne întipărite în minte și suflet: o poartă cu însemne dacice, un dac în mărime naturală-carverii au ales să îl realizeze pe Decebal, un lup dacic, Zalmoxis!