Interpretul Andrei Daniel Toma: „Muzica îmi vindecă sufletul atunci când o persoană mi-l rănește!”
Muzica îi vindecă mereu sufletul și îl ajută să treacă peste orice greutăți! Acestea sunt vorbele unui tânăr pasionat de folclor. Andrei Daniel Toma va împlini peste nici două luni 18 ani și este un adolescent originar din Gorj care își dorește să urmeze o carieră în industria muzicii, având foarte mult talent. În prezent, tânărul este alev în ultimul an la Liceul „Alexandru Macedonski” din Melinești, Dolj.
A descoperit că are talent muzical în urmă cu cinci ani și de atunci, cu ajutorul părinților și al profesorilor, a șlefuit acest har. Andrei Daniel Toma vrea să ajungă un cunoscut și apreciat solist de muzică populară, iar melodiile sale să îi bucure pe cei acre le ascultă. „Pe 3 noiembrie voi împlini 18 ani și sunt elev în clasa a XII-a, la Melinești, la profilul electrică. Am rezultate bune la școală, iar după ce o să dau bacalaureatul vreau să merg la conservator în Craiova. Asta pentru că vreau să urmez o carieră muzicală!
Talentul muzical l-am descoperit acum 5 ani și am urmat cursuri de canto în particular cu doamna Livia Celea Streață, urmez și în prezent tot în particular cu doamna Cristina Olteanu. Nu am un model de urmat, deoarece imi plac foarte multi artiști!”, a spus, pentru Pagina Olteniei, interpretul Andrei Daniel Toma.
De ani de zile, pe Andrei, muzica îl ajută să treacă peste greutăți și îi umple sufletul de bucurie și speranță. „Muzica este cea care mă ajută să trec peste greutăți, îmi dă speranță. Muzica îmi vindecă sufletul atunci când o persoană mi-l rănește”, a mai declarat solistul. De-a lungul anilor, Andrei a participat la mai multe festivaluri-concurs și a obținut rezultate bune. Are și melodii proprii și s-a bucurat mereu de susținerea familiei sale. „Una dintre melodiile mele este pentru părinții mei, deoarece mă susțin mereu, una este pentru sora mea pentru că este mereu lângă mine și mă sfătuiește. Nu mai cântă nimeni din familia noastră. Din spusele mamei mele am înțeles că bunicul meu din parte mamei avea talent și bănuiesc că de la el moștenesc talentul”, a afirmat Andrei Daniel Toma. Una dintre dezamăgirile băiatului este aceea că în zona sa nu se mai păstrează tradițiile din bătrâni și nici portul popular nu se mai respectă. El și-a propus să prețuiască tradițiile și obiceiurile. Consideă că „portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Din păcate nu se mai păstrează toate traditiile, iar ușor, ușor o să dispară toate deoarece oamenii s-au schimbat foarte mult. Sper ca oamenilor să le placă ceea ce fac eu, deoarece asta îmi dă putere să muncesc și mai mult!”, a spus, în încheiere, Andrei Daniel Toma.