Instituțiile din Gorj, la control. Mii de măsuri de remediere!
Agenţia Judeţeana pentru Plaţi şi Inspecţie Sociala Gorj a prezentat un raport pe primele 11 luni ale lui 2017. Potrivit documentului, în cadrul unor verificări tematice privind accesul persoanelor cu dizabilități în instituțiile publice, au fost dispuse peste 2000 de măsuri de remediere. În perioada 27 martie- 15 decembrie 2017 au fost verificate 339 de entități, cele mai multe fiind instituții de învățământ – 267. Au mai fost verificați operatori publici de transport in comun din mediul urban – 58, servicii publice comunitare locale de evidenta persoanelor (Târgu Jiu si Motru) – 2, instituții de interes județean (Primaria Tg -Jiu, Primaria Motru, Instituția Prefectului Gorj, Consiliul Județean Gorj), unități sanitare din Tg Jiu, Tg- Cărbunești, Rovinari, Novaci, Turceni, dar și DGASPC Gorj, Administrația Finanțelor Publice Gorj și Tribunalul Gorj. Rezultatele parțiale arată că au fost dispuse 2132 de măsuri de remediere, iar 768 au fost deja îndeplinite. De asemenea, au fost aplicate 196 sancţiuni aplicate, în general avertismente scrise și verbale, dar și o amendă de 6000 de lei.