I-au rupt piciorul polițistului și l-au filmat urlând de durere! Patru arestări!
Patru tineri din Spineni au agresat un polițist din Olt, care intervenea la pentru un scandal sesizat la 112. Atunci când a procedat la încătușarea suspectului, acesta l-a lovit puternic cu piciorul, iar agentul a picat. Poliţistul a fost diagnosticat cu dublă fractură de gambă stângă - tibie şi peroneu, cu deplasarea ambelor oase. Acesta va avea nevoie de cel puţin 120 de zile de îngrijiri medicale, iar acum este internat la un spital din Capitală.
Presa a publicat imagini filmate cu telefonul mobil, cu momentul în care polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a verifica fapta semnalată la 112. Era vorba despre o ceartă între vecini, unii dintre aceștia anunțând poliția că ceilalți aruncă cu pietre și vor să intre cu forța în casa lor. Evenimentul s-a petrecut pe 26 octombrie, dar procurorii au finalizat acum cercetarea.
Filmul agresiunii
Oamenii legii au ajuns la fața locului, dar suspecții au continuat să dea cu pietre și au avariat mașina poliției. Doi polițiști au intrat în curte, pentru a-i liniști pe cei tinerii, care se aflau în stare de ebrietate. A urmat o ploaie de înjurături și amenințări. „În momentul în care ag. şef adj. Tudorică Dan şi ag. şef adj. Bobaru Constantin ieşeau din curtea imobilului cu numitul ungureanu Dorin Florinel, acesta a devenit agresiv, opunându-se la încătuşare şi a aplicat o lovitură cu piciorul drept în piciorul stâng al agentului de poliţie Bobaru Constantin, care a căzut la sol, fiindu-i fracturat piciorul. După această lovitură, ceilalţi doi au protejat poliţistul rănit şi aflat în imposibilitate de a se deplasa, cele şapte persoane aflate în curtea imobilului şi care ieşiseră în faţa locuinţei adresând în mod repetat injurii la adresa poliţiştilor. Deşi au constatat starea gravă a poliţistului Bobaru Constantin, care acuza dureri insuportabile la piciorul stâng, numiţii Ungureanu Cosmin Ionuţ, B.M., Bituleanu Cosmin Alexandru şi Enciu Nicolae Alexandru nu au acordat ajutor acestuia şi nu au solicitat intervenţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru îngrijiri medicale, continuând adresarea de injurii şi ameninţări cu moartea la adresa poliţiştilor până la sosirea echipajelor de intervenţie din cadrul SAS Olt“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, prin intermediul unui comnunicat de presă.
Doi dintre suspecți au și filmat polițistul rănit, durerile acestuia amuzându-i. „Rar am întâlnit aşa ceva, un comportament animalic“, a declarat procurorul de caz, Sorin Lia.
Trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, sunt în arest pentru 30 de zile, iar un minor este sub control judiciar. Suspecții sunt: Ungureanu Doru Florinel, Ungureanu Cosmin Ionuţ, Bituleanu Cosmin Alexandru, Enciu Nicolae Alexandru și un minor. Doi dntre aceștia au antecedente.