Gorj: „Noaptea Albă a Tudorului”, eveniment cultural la un prestigios colegiu
În Anul Centenar, la cel mai prestigios colegiu din județul Gorj va fi organizat un eveniment inedit. În acest proiect sunt implicați zeci de elevi, coordonați de mai mulți profesori.
Astfel, Colegiul Național "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu,va organiza sâmbătă, 19 mai, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Christian Tell", „Noaptea Albă a Tudorului”! Evenimentul intitulat gugestiv „Noaptea Albă” va avea loc în intervalul orar 18.00-24.00, fiind dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Potrivit reprezentanților CNTV, proiect educațional – cultural, aflat la prima ediție, "Noaptea Albă a Tudorului" își propune să valorifice potențialul științific și artistic al elevilor colegiului. Sâmbătă vor fi organizate lecții deschise, ghidaj muzeal, Workshop-uri, în IT și robotică, miniconcerte, ateliere de creație, ateliere de teatru și dans, fotografie sau design vestimentar etc.
Programul complet îl găsiți aici: http://cntv-edu.ro/blog/2018/05/16/noaptea-alba-a-tudorului/