(închide)

Olimpica Eliana Gîrbovan, de la CT Motru, locul I la un concurs național

 

Concursul Național de comunicări științifice pentru elevii din clasele cu profil tehnic ,,Triada Resurse-Reciclare-Recondiționare” s-a desfășurat sâmbătă, 12 mai, la Liceul Energetic Târgu Jiu. La această competiție au participat elevi din mai multe județe ale țării. Bine pregătiți, elevii îndrumați de profesorii lor, au convins juriul și sponsorii că au mereu idei inovative! Olimpica Eliana Gîrbovan de la Colegiul Tehnic Motru, de exemplu, a luat premiul I. „De 10 ani organizăm acest concurs national, care se adresează atât elevilor, cât și profesorilor. Toți elevii care au participat astăzi la Triadă au fost premiați. Am avut echipaje chiar și din Cluj-Napoca sau Craiova și alte orașe”, a spus profesor Antoaneta Butoarcă, directorul adjunct al Liceului Energetic Târgu-Jiu.

 

Concursul national „Triada Resurse-Reciclare-Recondiționare”, aflat la cea de-a X-a ediție, este structurat pe mai multe secțiuni. A fost organizat un concurs de idei teoretice și/sau practice pentru elevii liceelor tehnologice și școlilor profesionale din țară, constând în studii, machete, panoplii, prezentări power-point, pagini web, videoclipuri. La această competiție, Colegiul Tehnic Motru a fost reprezentat cu cinste de către elevii săi. Potrivit reprezentanților CT Motru, eleva olimpică Gîrbovan Eliana a câștigat premiul 1 la acest concurs national, fiind îndrumată de profesor Pondriche Cristian, iar elevele Ardeiu Iasmina și Făget Adriana au primit premiul II. Cele două sunt în clasa a X-a și au fost îndrumate de profesoara Ardeiu Daniela. Nu este pentru prima data când prin muncă, perseverență și performanță Eliana Gîrbovan aduce recunoaștere școlii! Eliana Gîrbovan, elevă în clasa a XI-a, a reprezentat CT Motru la faza națională a olimpiadei tehnice. „M-am calificat la etapa națională la Olimpiada Tehnice pe ramura Electronică și Automatizări. (…)  Am participat la diferite concursuri și olimpiade. În prezent sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Motru și vreau să studiez la Universitatea Politehnică Timișoara, pe profilul Electronică și Telecomunicații, fiind pasionată mai ales de partea practică a electronicii. La competiția de la Liceul Energetic am obținut primul loc și am prezentat lucrarea cu titlul Captarea energiei electrice din spectrul radio neutilizat. Luna aceasta voi mai participa la un concurs de mtematică organizat de Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu”, a spus Eliana Gîrbovan pentru Pagina Olteniei.

Premiile au fost asigurate de sponsorii concursului

Concursul a fost structurat, ca de fiecare data, pe două secțiuni: Inventică-Inovație - Concurs de idei teoretice și/sau practice pentru elevi și Reciclare-Recondiționare-Resurse pentru viitor - Sesiune de comunicări științifice pentru cadrele didactice. Scopul concursului este de a dezvolta la elevi competenţe specifice domeniului tehnic prin abordare teoretică și/sau practică a temei concursului, de promovare a originalităţii inventivității şi creativităţii elevilor. „Concursul constituie un bun prilej pentru diseminarea și promovarea rezultatelor cadrelor didactice și ale elevilor, cunoașterea celor mai noi realizări din domeniul tehnicii abordate, menținerea contactului între specialiști, stimularea creativității și promovarea rețelelor de excelență în învățământul românesc, identificarea posibilităților de realizare a unor colaborări și parteneriate. An de an ne dorim stimularea interesului profesorilor și elevilor pentru noutăți specifice domeniului ethnic, adaptarea ofertelor educaționale ale școlilor din învățământul profesional și tehnic la cerințele reale de educație și formare, în conformitate cu dinamica pieței muncii și valorificarea spiritului inovativ și creativ al elevilor. Premiile au fost acordate de sponsorii concursului, care ne sunt și parteneri și cărora le mulțumim!”, a mai declarat profesor Antoaneta Butoarcă, directorul adjunct al Liceului Energetic Târgu-Jiu. Au participat elevi și profesori de la unități școlare de profil din Bustuchin, Bumbești-Jiu, Motru, Târgu-Jiu, Cluj-Napoca, Craiova. 

Galerie foto



Vizualizări: 3,552

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste