(închide)

Glumă periculoasă. Doi minori din Băilești au provocat panică printr-un apel fals la 112

 

,,AJUTOR! VREA SĂ MĂ RĂPEASCĂ!”...acestea au fost cuvintele pe care le-au auzit polițiștii doljeni, luni, în jurul orei 21.05, în urma unui apel de urgență 112, venit de la un bărbat. 

În regim de urgență, echipe de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au efectuat căutări și verificări în vederea găsirii apelantului.

La scurt timp după primul apel, la ora 21.16, de pe același post telefonic a fost efectuat un alt apel prin care apelantul susținea că a fost o glumă și nu se află în pericol, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu. 
  
În urma activităților investigativ-operative, s-a reușit identificarea telefonului mobil, dar și a cartelei SIM de pe care au fost efectuate cele două apeluri.
 
„Cu acestă ocazie, au fost identificaţi doi minori, în vârstă de 11 ani, ambii din municipiul Băilești, care le-au declarat polițiștilor că au apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru a face o glumă, fără a fi în pericol sau victime ale vreunei infracțiuni. În urma aspectelor constatate, reprezentanții legali ai minorilor au fost sancționați contravențional de către polițiști, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiind transmisă și o informare către DGASPC Dolj”, a precizat Grigorescu. 

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste