(închide)

Fiica directorului Boeriu de la DSP Gorj, admisă pe primul loc la Universitatea de Medicină Timișoara

 

Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, este fericit și mândru de fiicele sale, ambele viitori medici. După ce acum patru ani, Augusta Boeriu, fata cea mare a directorului DSP Gorj, a fost admisă a patra la Universitatea de Medicină și farmacie Timișoara, acum, fiica sa cea mică, Monica, a fost admisă prima!

Monica Boeriu a obținut media 10 și a fost prima admisă la UMFT Timișoara, la Facultatea de Medicină! Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care le-a spus tuturor cunoscuților că mezina familiei a fost admisă cu 10 la Medicină! Astfel, la fel ca acum patru ani, când Livia Augusta Boeriu a trecut cu brio de admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Timişoara, la fel s-a întâmplat și astăzi când mezina le-a dat părinților vestea cea mare. „Sunt foarte mândru de fetele mele. Cea mare a trecut cu bine de admiterea la facultate, fiind a patra poziţie pe centru universitar; a intrat la Medicină Generală la UMF Timişoara cu 9,84; cu această medie are şi bursă. Nu este uşor, este multă muncă, dar rezultatele se văd”, declara presei Marius Boeriu, în urmă cu patru ani. Cu siguranță și acum este la fel de mândru de fiicele sale!

Galerie foto



Vizualizări: 14,554

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste