Elevul talentat Alex Vizitiu din Rovinari a câștigat Trofeul Festivalului „Fii star în țara ta”!
Alexandru Vizitiu este din Rovinari și învață la Liceul Tehnologic Fărcășești, având rezultate școlare foarte bune. Ali, așa cum îl alintă cei dragi, este un talentat interpret de muzică populară și spune că vrea să devină polițist și solist de muzică populară, exact ca idolul său, Gheorghe Roșoga.
Zilele trecute, Alexandru Vizitiu a participat la festivalul concurs „Fii star în țara ta”, care a avut loc la Maramureș. Aici, Alex Vizitiu a cîștigat trofeul pe categorie de vârstă și marele trofeu pe secțiune populara. Profesorul Grigore Bulan de la Școala Populară Târgu-Jiu, este cel care îl pregătește pe copilul talentat. Alexandru Vizitiu are la activ numeroase participări la concursuri de folclor, de unde, de cele mai multe ori, s-a întors cu premii. De mai bine de șase ani și jumătate, Alexandru face cursuri de canto popular. Patru ani și ceva a făcut pregătire la canto cu Emilia Drăgotoiu-Nanu, la Clubul Elevilor din Rovinari, mai apoi devenind elev al Școlii POpulare Târgu-Jiu. Este un copil talentat și ambițios, care promite să învețe să își depășească emoțiile, mai ales pentru că își dorește să ajungă un cunoscut interpret de muzică populară! Idolul său este Gheorghe Roșoga și, la fel ca marele interpret, Alexandru Vizitiu vrea să ajungă atât polițist, cât și solist de muzică populară. Face parte dintr-o familie de oameni muncitori, modești, iar părinții săi fac tot posibilul ca celor doi copii-lui Alexandru și surorii sale mai mari-să nu le lipsească nimic. „Este un copil puțin mai timid, dar este ambițios și talentat și muncește foarte mult! Iubește muzica și portul popular. De sărbători, la Căpreni, la noi la țară, merge și la biserică și cântă alături de corul de acolo”, a spus Maria Vizitiu, mama micuțului talentat.