(închide)

Elev din Motru, admis cu medie foarte mare la Medicină, la Timișoara

 

Un elev din municipiul Motru a fost admis la Facultatea de Medicina din Timișoara cu media 9,81. Adolescentul a fost felicitat de profesoara care l-am sprijinit mereu, Nadia Breazu, cea care i-au menținut vie pasiunea pentru chimie. 

"Felicitari, Darius! Ma bucur ca mi-ai fost elev! Ești un adolescent ambitios si perseverent și ar trebui sa fii un exemplu pentru generatiile viitoare!Succes in cariera ta de viitor medic!", a transmis profesorul Nadia Breazu de la CT Motru.

"Felicitări pentru admiterea la Facultatea de Medicină și Farmacie''Victor Babeș '' din Timișoara pentru elevul, Dumitrana Darius-Mihai, cu o medie de excepție, 9,81", spune conducerea unității școlare din Motru.

Elevul Dumitrana Darius - Mihai a fost reprezentantul elevilor în Consiliul de administrație al școlii, unde a dat dovadă de perseverență, implicare și spirit civic. Pe toată perioada liceului, alături de mentorul său prof. de chimie, d. Breazu Nadia a reprezentat onorabil școala, fiind mereu preocupat de perfecționare și progres.

 

Vizualizări: 10,244

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste