(închide)

Două femei din Motru și Rovinari, ultimele cazuri de coronavirus din Gorj! Sunt internate la Cărbunești

 

În data de 17 aprilie 2020 (ora 9.00), la nivelul județului Gorj, avem 458 persoane în carantină instituționalizată, 181 persoane se află în autoizolare la domiciliu și 12 cazuri confirmate cu COVID-19 (pe raza județului Gorj), din care: 7 persoane vindecate și externate; 3 persoane internate și 2 persoane decedate. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 599 de probe. De la ultima raportare, pe teritoriul județului Gorj, au fost confirmate pozitiv COVID-19 încă două cazuri, fiind vorba despre două femei una din Rovinari și cealaltă din municipiul Motru. După ce au fost primite rezultatele testelor COVID-19, cele două paciente au fost transferate a Spitalul Târgu Cărbunești, care se ocupă exclusiv de tratarea pacienților diagnosticați cu coronavirus. Femeia din Rovinari era internată la Rovinari și cea din Motru la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu. „Un soț și soția sa din Rovinari au fost internați la Rovinari în cursul acestei săptămâni, iar soția a fost diagnosticată cu coronavirus. A venit cu tuse și febră și i s-a făcut testul. Azi noapte a venit rezultatul testului și a venit și izoleta și a fost transferată la Spitalul Cărbunești”, a spus managerul Costel Podaru de la Spitalul Rovinari. 

Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, a explicat, la Interviurile Infinit FM că pacienții care se află internați în spital și au fost diagnosticați cu COVID-19 sunt vizitați de medici de cel puțin 3 ori pe zi și sunt monitorizați prin camere de luat vederi, care au fost instalate în fiecare salon în parte. Fiecare salon este supravegheat video. Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești va achiziționa, săptămâna viitoare, un aparat de ventilație. 

Vizualizări: 9,713

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste