DOLJ: Fraudă la vot cu urna mobilă la Perișor
Polițiștii din Dolj au deschis un dosar penal după ce, la Perișor, membrii comisii de votare cu urna specială ar fi înmânat câte două buletine de vot pentru Senat și câte două pentru Camera Deputaților către aproximativ zece persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, membrii comisiei de votare cu urna specială, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Radovan, respectiv o femeie în vârstă de 59 de ani, din comuna Perișor, ar fi înmânat câte două buletine de vot (două pentru Senat și două pentru Camera Deputaților) către aproximativ 10 persoane din comuna Perișor, buletinele de vot fiind împerecheate unul în altul.
„În momentul în care unul dintre votanți a realizat că a primit patru buletine de vot și a restituit două, a fost întrerupt procesul de votare cu urna mobilă, fiind informat Biroul Electoral Județean. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca la definitivare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, a declarat Grigorescu.