Cod galben de vânt în Oltenia
Zone din 19 judeţe şi Bucureştiul se află, astăzi, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, respectiv viscol în vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 20.00, local şi temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi în sudul Banatului, cu viteze în general de 50 – 60 km/h, iar în vestul Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului de 70 – 90 km/h.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea. Gorj, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi Municipiul Bucureşti.