(închide)

CRAIOVA: Reținut, după ce și-a lovit soția și socrii cu un cuțit

 

Un tânăr de 33 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunilor de violenţă în familie și lovirea sau alte violenţe, a fost reținut, noaatea trecută, de polițiștii Secției 5. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu, ieri seară, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără, din muncipiul Craiova, cu privire la faptul că la un imobil din localitate are loc un conflict între mai multe persoane.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, fiind identificați apelanta, o tânără de 25 de ani, mama acesteia, o femeie de 66 de ani, tatăl acesteia, un bărbat de 63 de ani și un tânăr, de 23 de ani, toți din Craiova.
 
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că în timp ce aceștia se aflau la locuința tinerei, un tânăr de 33 de ani, soțul acesteia, în urma unor discuţii în contradictoriu, i-ar fi agresat fizic şi totodată i-ar fi lovit pe cei patru cu un cuțit, provocându-le leziuni, după care ar fi părăsit locaţia și ar fi fugit într-o direcţie necunoscută.

Totodată, pe numele tânărului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
 
„La scurt timp, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, acesta a fost depistat pe raza municipiului Craiova şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. Astfel, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat Mateescu. 

Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 242

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste