Casele albastre din Vaideeni - moștenirea ciobanilor ardeleni stabiliți în mijlocul Olteniei de sub munte

Cu o vechime de peste un secol, casele albastre din Vaideeni, locuite odinioară de păstori, reprezintă importante repere pentru arhitectura vernaculară a Olteniei de sub munte, pe care câțiva tineri cu origini pe aceste meleaguri încearcă să le salveze de la dispariție pentru ca și generațiile viitoare să se poată bucura de ele ca parte a identității lor culturale.
Veche așezare de oieri veniți din Transilvania, Vaideeni a fost și este o zonă aparte în Vâlcea, cu tradiții și obiceiuri deosebite față de restul județului, pe care urmașii celor care au trecut munții acum câteva sute de ani din Ardeal spre Valahia și Moldova le-au păstrat și le-au transmis mai departe din generație în generație nealterate. Cu acest gând și din drag pentru locurile în care au copilărit, în vara anului 2015, câțiva fii ai satului răspândiți prin țară și prin lume au demarat un proiect de salvgardare a patrimoniul cultural local ce a început încet să se piardă în negura timpului. Vizate au fost aceste case vechi construite din bârne din lemn și cu pereții văruiți în albastru, despre care scriitorul Dinu Săraru spunea că sunt ''ultimele vestigii ale arhitecturii rurale oierești vaideene''.
Continuarea articolului pe https://agerpres.ro/2025/02/27/reportaj-valcea-casele-albastre-din-vaideeni---mostenirea-ciobanilor-ardeleni-stabiliti-in-mijlocul---1426174
Vizualizări: 191
Trimite pe WhatsApp