Daniel Preda este un poet tânăr, cu har, care impresionează cititorul încă de la debut cu prima sa carte de versuri, frumos intitulată „nu mai sunt întreg la inimă”. Odată cu apariția acestei cărți, putem spune că dinastia poeților Preda ocupă locuri tot mai pronunțate și binemeritate în agora literară a Olteniei. Lirismul acestei cărți implică exprimarea directă a unor adevăruri existențiale, folosind imagini sugestive care să placă cititorului. Se poate observa poeticitatea gândirii apoftegmatice în versurile acestei cărți: „prin inima mea pășești maiestuos/ pașii tăi nu pot să mi-i scot din minte/ ochii tăi îngână sărutul atât de frumos/ între buzele noastre nu mai încap două cuvinte.” („ochii tăi îngână sărutul atât de frumos”)

Desigur, poeziile lui Daniel Preda izvorăsc dintr-un suflet curat, dintr-o inimă care nu mai este întreagă, nu pentru că ar avea vreo suferință, ci pentru că ea se află într-o permanentă stare de dăruire, oferindu-se celor care au nevoie de frumos, de iubire, de bunătate, de dragoste: „nu mai sunt întreg la inimă/ îmi tot amân întâlnirea cu mine/ sunt un pictor de lalele galbene/ legat de mâini cu funii de amurg.” („nu mai sunt întreg la inimă”)Iată că poetul, prin actul creației sale, are deopotrivă conștiința existenței efemere pe acest pământ, dar și aceea a nemuririi prin opera sa: „iedera minții mele stă încolăcită/ pe trupul tău e un război/ scrâșnet și teamă, speranță risipită/ nenoroc în floarea de trifoi.” („ecou”)

Poezia este adevărul sufletului urcând pe treptele nemuririi, iar tânărul și talentatul poet Daniel Preda știe acest lucru și consideră că viața este o poezie autentică. De altfel, poezia este puntea misterioasă dintre două suflete care împărtășesc bucuria de a trăi întru Dumnezeu: „te-aș (re)strânge la piept/ chiar dacă inima mea nu e pregătită/ să își ia tristețea de la început/ ți-aș vorbi despre tinerețea mea/ ca lui Dumnezeu/ de-al umerilor tăi dor,/ simt că nu mai locuiesc în trupul meu […]” („te-aș (re)strânge la piept”)

Suplețea spiritului omenesc se oglindește cel mai bine în poezie și în filozofie. Poezia este expresia sublimă a simțirii omenești, care naște diverse întrebări și predispune la visare și meditație, iar, pe de altă parte, filozofia este arta înțelepciunii, tendința cu privire la cunoaștere, la existența ființei umane, la întrebările care îl chinuiesc pe om obsesiv. Atât poetul, cât și filozoful fac o educație sentimentală și intelectuală semenilor din jurul lor. Poetul este un filozof al sufletului, al existenței umane asupra căreia acționează cu mijloacele sale: „mi-e cerul închis într-o colivie/ sunt sechestrat în țipătul ploii/ vino să răzbunăm trecutul/ și vindecă-mi sărutul cu sânii tăi.” („sechestrat în țipătul ploii”)

Dacă filozofia este definită strict senso – iubirea de înțelepciune, nu înțelepciunea însăși, adică nu-și arogă adevărul absolut, poezia, prin natura ei, este subiectivă prin excelență. Ea exprimă o filozofie de viață dobândită în urma unor experiențe marcante, în care sunt verificate adevărurile lăuntrice, pe când filozofia este critica realității pure, în care se face trecerea de la individual la general.

Observând câte stele sunt pe cerul sufletului poetului, vom constata atâtea miracole în poezia sa. Poetul își înalță ochii la stele, visător, iar poezia sa este un râu cu apă vie ce udă pomul din grădina filozofiei. O poezie autentică și originală, ca a poetului Daniel Preda, este generatoare de emoții estetice. O carte de poezie bine scrisă este ca o sticlă de vin vechi, de colecție, care, cu cât trece timpul peste ea, se vinde tot mai scump la „licitațiile spiritului”. Gândirea metaforică, epitetele și comparațiile, dar și ludicul cuvintelor se află la geneza poeziilor creatorului Daniel Preda. Poezia sa emoționează cititorul, care se simte atras de mirajul acesteia: „sunt zile în șir/ în care m-aș ascunde/ într-o coajă de nucă/ așteptând ciocanul.” („clepsidră”)

Gândirea filozofică a poeziei sale ne arată că poezia și filozofia, ca modalități superioare de cunoaștere, au existat dintotdeauna, fiind părți ale unui simbol ezoteric. Daniel Preda scrie meditativ, iar mirajul poeziei sale provine din contemplarea lumii înconjurătoare, a universului, a infinitului, dar și din propria filozofie despre om, despre iubire, despre divinitate, despre spațialitatea și temporalitatea ființei. Este un poet în deplină putere creatoare, iar versurile sale au propria atingere asupra cititorilor.       

În încheiere, îi doresc ca drumul pe care merge să-i fie, mereu, încununat cu laurii succesului! 

Felicitări, Daniel!

Galerie foto