(închide)

Acțiune a Poliției Dolj pentru protecția animalelor: Câini mutilați descoperiți în Băilești

 

Un bărbat de 26 de ani, din Băilești, a fost surprins de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj, în urma unui control desfășurat între 10 și 28 martie, pe raza județului, că avea patru câini de rasă, cu vârste între 2 luni și 6 ani, care nu erau identificați corespunzător. Mai mult, un exemplar prezenta urechile cupate, iar alți trei câini aveau atât urechile cupate, cât și coada tăiată, semne clare de intervenții chirurgicale nepermise.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, în urma constatării acestor nereguli, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, cum ar fi cuparea urechilor și tăierea cozii, fără scopuri medicale.

Cercetările sunt în continuare în desfășurare, iar la finalizarea acestora, cazul va fi trimis unității de parchet competente pentru soluționare.

„De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la identificarea câinilor”, a completat Sadoveanu. 

În cadrul acțiunilor derulate, polițiștii au efectuat 19 controale la persoane care ofereau spre vânzare/schimb exemplare canine de diverse rase. 

În urma controlelor efectuat, au fost aplicate 15 amenzi, în valoare de 25.500 de lei, pentru nerespectarea condițiilor de bunăstare şi deținere a exemplarelor canine.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste