Târgu-Jiu: 162 de ani de la Unirea Principatelor Române
Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată, duminică, la Târgu-Jiu, printr-o ceremonie restrânsă, cu respectarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei. Ziua de 24 ianuarie marchează Mica Unire, momentul în care a avut loc Unirea Principatelor Române, după ce Alexandru Ioan Cuza a fost numit domn al Moldovei și al Țării Românești.
“24 ianuarie 1859 a rămas una dintre cele mai importante date din istoria poporului român. Românii din Moldova și Țara Românească aleg un singur domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, devenind o singură națiune. A fost momentul de la care au pornit o serie de reforme ce au schimbat din temelie națiunea română, ducând la o dezvoltare fără precedent. 1859 rămâne unul dintre cele mai importante repere care au dus la formarea statului român și continuă să inspire tinerele generații prin patriotismul și curajul de care au dat dovadă înaintașii noștri. La mulți ani!” a transmis primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.