Ziua Pământului sărbătorită de preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit „Vis de Copil”
În fiecare an, pe data de 22 aprilie, Planeta noastră este sărbătorită atât în cadrul Zilei Planetei Pământ, cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ. În 2009 a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizaţia Naţiunilor Unite, expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.
Ziua Pământului a devenit un eveniment global, fiind marcată de peste 200 de milioane de oameni din 141 de țări. Cu această ocazie se organizează evenimente și activități având menirea de a atrage atenția asupra problemelor de mediu.
În acest sens, cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Vis de Copil” Tg-Jiu au desfășurat mai multe activități, reușind să-i implice atât pe copii, cât și pe părinții acestora. Copiii au realizat postere cu mesaje ecologice, au prezentat parada costumelor confecționate din materiale reciclabile și au plantat flori în curtea grădiniței. Acesta a fost modul prin care cei mici au ales să-i arate Pământului cât de important este pentru noi toți, cât de mult trebuie să îl iubim, protejăm și respectăm pentru a avea o viață sănătoasă. Prin derularea acestei acțiuni, copiii au învățat cum putem proteja Planeta și care sunt factorii care influențează îmbolnăvirea Pământului, tocmai de aceea s-au hotărât ca de acum înainte să fie foarte atenți la aceste aspecte și să îi corecteze chiar și pe cei din jur, atunci când încalcă normele ecologice.