Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată la Centrul „Mara” din Râmnicu Vâlcea
În organizarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Râmnicului, la Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism ”Mara” va fi marcată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marți, 2 aprilie.
Vor avea loc mai multe acţiuni printre care o prezentare a instituţiei, distribuirea de materiale informative privind serviciile oferite, activităţi ludice de relaxare şi socializare, realizarea unui Cerc al Prieteniei şi lansarea de baloane albastre – culoarea simbol a autismului – de către părinţii şi copii participanţi la eveniment, cărora li se vor alătura şi elevi ai Şcolii gimnaziale ”Take Ionescu”. În semn de solidaritate cu cei afectaţi de autism, în seara zilei de marţi clădirea Primăriei municipiului din strada General Praporgescu va fi luminată în albastru. Tot circumscris acestui eveniment, în perioada 1-2 aprilie, în spaţiul comercial Carrefour – Shopping City se vor distribui materiale informative de promovare a serviciilor oferite de Centrul ”Mara”.