(închide)

Zeci de tineri talentați din Gorj, pe scena Festivalului de la Tismana de Sfânta Marie

 

De Sfânta Maria, la Tismana, orașul în care există cea mai veche mănăstire din Oltenia, va avea loc un bineunoscut și mult așteptat festival de muzică populară. În perioada 14-15 august pe scena amplastă în centrul localității vor irca concurenți talentați, care se vor duela pe mai multe secțiuni: Soliști vocali, Soliști instrumentiști, Dansuri și Port popular. Festivalul este deschis tinerilor interpreți din Gorj. Pentru fiecare localitate din Gorj numărul concurenților este de 2 interpreți, iar Festivalul se adresează interpreților și formațiilor de nepro­fesioniști. Concurenții sunt așteptați în ziua de 14 august la Centrul Cultural Tismana, până la orele 14,00. Formațiile de dansuri populare vor fi prezente în ziua de 15 august, orele 9,00, pe scena din pădurea Tismana.

DESFĂȘURARE

      14 august  2018 (Tismana)

- ora 1500,  preselecție și repetiții cu orchestra Ansamblului Profesionist "Doina Gorjului", Tg-Jiu;

- ora 1800, Spectacol concurs și seară folclorică în aer liber.

      15 august  2018 (Tismana)

- ora 1000, Concursul formațiilor de dansuri;      

- ora 1100, Spectacolul de premiere;

- ora 1300 , Spectacolul extraordinar susținut de Ansamblul Artistic Profesionist "Doina Gorjului", Tg-Jiu;

PREMII

- Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune:

                            1. Soliști vocali

Premiul I,            în valoare de 500 lei;

Premiul II,           în valoare de 450 lei;

Premiul III,          în valoare de 400 lei;

Mențiune (3),       în valoare de 200 lei fiecare.

                            2. Soliști instrumentiști

Premiul I,            în valoare de 400 lei;

Premiul II,           în valoare de 300 lei;

Premiul III,          în valoare de 200 lei;

Mențiuni (2),        în valoare de 100 lei fiecare.

                            3. Dans popular

Premiul I,  în valoare de      1100 lei;

Premiul II, în valoare de         800 lei;

Premiul III, în valoare de        700 lei;

Premiul special                         700 lei, pentru ansamblu nou înființat

                            4. Port popular

Se vor atribui două premii, în valoare de 200 lei fiecare, pentru cele mai autentice costume (F+B).

Premiile sunt acordate de: Consiliul Județean Gorj prin CJCPCT Gorj (premiile I), Consiliul Local Tismana (premiile II), Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (premiile III, premiul pentru Ansamblu nou înființat și trofeele festivalului), Școala Populară de Artă Tg-Jiu (mențiunile). Premiile pentru Port popular vor fi acordate de Ansamblul Artistic Profesionist "Doina Gorjului" Târgu-Jiu.

Vizualizări: 1,159

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste