Zeci de persoane au participat la „Ziua porților deschise” la Serviciul de Probațiune Gorj
Serviciul de Probațiune Gorj a organizat în data de 06.12.2023 evenimentul „Ziua Porților Deschise”, activitate derulată prin proiectul „Corecțional (Correctional)”, finanțat prin Programul „Justiție”, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014 – 2021 și implementat de către Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu alți parteneri din România și Norvegia.
Pe parcursul derulării acestui eveniment, ce marchează împlinirea a 22 de ani de când instituția probațiunii funcționează în România, peste 80 de vizitatori au trecut pragul Serviciului de Probațiune Gorj. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai instituțiilor publice cu care Serviciul de Probațiune Gorj colaborează în mod curent (Tribunalul Gorj, Penitenciarul Târgu Jiu, I.P.J. Gorj, Poliția municipiului Târgu Jiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean "Tudor Vladimirescu" Gorj, Instituția Prefectului Județul Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, A.J.O.F.M . GORJ, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, CPECA Gorj, Baroul Gorj), colegi din cadrul Serviciilor de Probațiune Dolj, Olt, Vâlcea și Mehedinți, studenți din cadrul Universității “Constantin Brâncuși", Universității "Titu Maiorescu" și Universității din Petroșani, precum și reprezentanți ai mass mediei locale, care au dorit să afle mai multe despre rolul instituției în reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Cu toate aceste instituții amintite, Serviciul de Probațiune are o relație de colaborare foarte bună.
În cadrul evenimentului, vizitatorii au primit informații legate de activitatea Serviciului de Probațiune Gorj, rolul acestuia în punerea în aplicare a măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate, precum și importanța colaborării interinstituționale și a sprijinului societății în reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, atât prin intermediul unor prezentări, cât și prin interacțiunea directă cu personalul de probațiune.
De la începutul acestui an și până în prezent, activitatea Serviciului de Probațiune Gorj a constat în peste 110 dosare sau referate de evaluare presentențiale sau rapoarte de evaluare cu rol de sesizare a instanței, peste 820 dosare de probațiune active, fiecare consilier având în evidență peste 110 dosare ale unor persoane supravegheate. Un lucru îmbucurător este gradul foarte-foarte mic de recidivă.
Atribuțiile specifice consilierilor de probațiune sunt: meodul de respectare a măsurilor și obligațiilor impuse în cadrul sancțiunilor penale aplicate majorilor și măsurilor educative neprivative de libertate în cazul minorilor; activități de consiliere, derularea programelor de reintegrare socială specifice tipului de infracțiuni; întocmirea de referate și rapoarte de evaluare pentru organele judiciare, instanțe de judecată etc.