Veteran de război din Scoarța, înmormântat cu onoruri militare
Sublocotenentul (rtr.) NEGREA GH. ION - ultimul veteran de război din comuna Scoarța, a fost condus pe ultimul drum, luni, 25 ianuarie 2021. Eroul de război a decedat sâmbătă, la 99 de ani. „Sublocotenentul (rtr.) NEGREA GH. ION s-a născut la data de 2 octombrie 1922, în comuna Scoarța, județul Gorj și a luptat, ca soldat, cu Regimentul 18 Gorj, în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est. În cadrul acestui regiment a participat la luptele pentru cucerirea Odessei, asediul Sevastopolului, în Peninsula Kerci, în Stepa Kalmucă și la Cotul Donului unde a fost rănit și apoi evacuat la Spitalul de Campanie de la Podul Iloaiei, de unde a fost mutat la Craiova”, au spus cei de la Cultul Eroilor Gorj.
În 2017, autoritățile din Scoarța l-au celebrat pe veteranul Ion Negrea. Iată ce spunea bărbatul care a luptat pentru patrie: veteranul Ion Negrea își amintește perfect zilele în care a luptat pe front și ce temeri îi chinuiau ființa: „În război nu a fost uşor. Stăteai în tranşee şi se trăgea cu cartuşe şi trasoare. Am fost şi rănit am fost tratat în spital. În fiecare zi, când eram în război, m-am închinat şi am zis: Doamne, dă-mi să scap şi fac o pomană cu oale şi ulcioare pline cu vin. Și am făcut! (…) Pentru viitor îmi doresc doar sănătate. Cum am ajuns la 95 de ani? Păi am mers mult pe jos, nu am băut, nu am mâncat mult şi nu am umblat nici după muieri”.