Vernisajul Expoziției „Icoana - Fereastră spre Cer”, la Muzeul „Sfântul Nicodim” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, Domeniul Arte Vizuale, Specializarea Artă Sacră, are deosebita onoare de a vă invita la Vernisajul Expoziției „Icoana - Fereastră spre Cer”, eveniment ce va avea loc miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 12:00.
Detalii eveniment
Locație: Muzeul „Sfântul Nicodim” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Tematică: Expoziția prezintă o colecție de icoane realizate de studenții specializării Artă Sacră, alături de postere explicative ce ilustrează etapele procesului de restaurare a icoanelor, oferind o incursiune în tehnicile și tradițiile artei bizantine.
Curatori:
Conf. Univ. Dr. Alexandrina Bădescu
Conf. Univ. Dr. Adriana-Gabriela Mardale
Coordonatori:
Lect. Univ. Dr. Gabriel Giodea
Lect. Univ. Dr. Irina Sava
Diac. Asist. Univ. Dr. Constantin Semenov
Asist. Univ. Drd. Lăcrămioara Anton
Asist. Univ. Drd. Adrian Bănică
Expoziția oferă vizitatorilor oportunitatea de a contempla frumusețea icoanelor, înțelegând, totodată, valențele duhovnicești și artistice ale acestora. De asemenea, procesul de restaurare este prezentat într-o manieră interactivă, subliniind efortul, dedicarea și profesionalismul necesar pentru păstrarea patrimoniului sacru.