(închide)

Verificări interne la IPJ Dolj după ce un polițist din Segarcea a fost implicat într-un conflict

 

Un polițist din Segarcea, aflat în timpul liber, a fost implicat într-un incident în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident petrecut pe o stradă din oraș. IPJ Dolj a anunțat că desfășoară verificări în acest caz.

Conform IPJ Dolj, joi seara, în jurul orei 23:18, polițiștii din Segarcea au identificat un tânăr de 33 de ani care conducea pe strada Zambilelor și care fusese implicat într-un accident cu pagube materiale.

Fiind sub influența alcoolului, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la unitatea medicală din localitate pentru recoltarea de mostre biologice.

La locul accidentului s-a prezentat și un tânăr de 31 de ani, din localitate, care a filmat cu telefonul mobil cercetările efectuate de polițiști.

În timpul acestora, între tânărul de 31 de ani și un alt bărbat de 26 de ani, aflat în apropiere, a avut loc un schimb de cuvinte, cei doi împingându-se reciproc, dar fără ca situația să escaladeze într-un conflict deschis.

Tânărul de 31 de ani a depus ulterior o plângere în scris pentru loviri sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru clarificarea circumstanțelor în care s-au petrecut evenimentele și pentru stabilirea măsurilor legale adecvate.

Polițistul de 26 de ani, care face parte din Poliția Orașului Segarcea, se afla în timpul său liber.

Conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea unor verificări interne prin Biroul Control Intern, urmând să se aplice măsuri în funcție de rezultatele acestora.

Vizualizări: 781

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste