Update: 12 morţi în total în incendiul de la Secţia ATI a spitalului/Şapte persoane au decedat în urma incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ
15.11.2020-UPDATE: 12 morţi în total în incendiul de la Secţia ATI a spitalului
După cei 10 pacienți, internați în secția ATI afectată de incendiul de la Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, alți doi pacienți intubați la ATI în timpul incendiului și care se aflau, ulterior, în UPU pentru transferul la Iași au decedat. Bilanţul deceselor ajunge la 12.
Medicul de pe secție care a intervenit pentru salvarea vieții pacienților are arsuri pe 40% din suprafața corpului și primește îngrijri, starea acestuia fiind stabilă la acest moment, însă va fi transferat în secțiile speciale din țară. Alte trei cadre medicale – un medic și două asistente – care au suferit răni în urma intervenției de a salva pacienții din secția ATI primesc îngrijiri.
Şapte persoane au decedat, sâmbătă seara, în urma incendiului izbucnit la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piata Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa. "Incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate, în urma incendiului s-au înregistrat şi victime, mai exact şapte persoane au decedat", a declarat Popa, la Digi 24.
Ora 19.36:
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, anunţă IGSU.
Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum.
Având în vedere numărul de persoane existent internat în secţie, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Pompierii acţionează cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare. AGERPRES