Una dintre cele mai importante sărbători creștine: Sfinții Petru și Pavel, stâlpii Bisericii
Biserica ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Petru și Pavel cei care sunt cunoscuți drept căpeteniile apostolilor, ei fiind unii dintre ci mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți. Cei doi apostoli au fost uciși în aceeași zi a anului 67, la Roma, în timpul persecuțiilor pe care împăratul Nero le-a declanșat împotriva creștinilor. Sărbătoarea este una din cele mai vechi ale creștinătății care își are rădăcinile în secolul al ii-lea, mai întâi la Roma, mai apoi s-a răspândit în toată creștinătatea încă de pe vremea împăratului Constantin cel Mare.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel reprezintă una dintre cele mai importante sărbători, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Iată ce este interzis să faci pe 29 iunie.
Potrivit credinței populare, începând cu această zi, cucul și privighetorile nu mai cântă. Se spune că nucile și alunele vor fi viermănoase dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Se spune că Sânpetru pocnește din bici în această zi, iar scânteile care apar devin licurici. Aceștia îi călăuzesc pe călătorii rătăciți prin pădure sau pe drumuri de munte.
În această zi se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru, pentru a avea spor în casă. Se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și acrișoare. ceste ofrande se împart apoi celor nevoiași.
Oamenii pistruiați trebuie să se spele cu apă pe față la miezul nopții, atunci când va cânta cocoșul. În acest fel, pistruii nu se vor mai înmulți, potrivit tradiției.