Un tânăr din Gorj și-a pus capăt zilelor
Avea doar 34 de ani, dar a decis să își încheie socotelile cu viața. Este vorba de un tânăr din Târgu Cărbunești, județul Gorj, care a fost găsit spânzurat în casa părinţilor din comuna Jupâneşti, chiar în Vinerea Mare.
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, deși toate indiciile arată că a fost vorba de o sinucidere. „Poliția orașului Târgu Cărbunești a fost sesizată prin apelul 112 cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani a fost găsit spânzurat în casa părinților din comuna Jupânești, de membrii familiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, citat de pandurul.ro.
Cel mai probabil, tânărul suferea de o depresie.