Un român arestat la Londra face bani cu "Manualul infractorilor"
Un român arestat în Marea Britanie a scris un manual pentru infractori. Manualul de 20 de pagini este foarte popular în mai multe închisori, fiind o sursă ilicită de bani pentru autor.
Potrivit Daily Star, ”The Manifesto” - așa cum se intitulează ”oficial” manualul hoților, te învață cum să furi o mașină de 90.000 de lire sterline în numai 30 de secunde și cum să ”spargi” computere pentru a fura datele personale ale utilizatorilor. Manualul cuprinde și o listă cu mașini care sunt ușor de furat.
De asemenea, manualul conține informații prețioase pentru pedofoli: cum să ascundă imaginile cu pornografie infantilă în computere.
Sursele publicației spune că manualul este vândut cu 400 de lire sterline, dar că merită banii, deoarece conține informații prețioase pentru cei care vor să specializeze în infracțiuni informatice.