Un medic de excepție a decedat. A condus Secția de Ginecologie de la SJU Târgu-Jiu
Unul dintre foștii medici șefi ai Secției Ginecologie din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a murit joi. Medicul Ion Gheorghioiu, un specialist cu vechime, este regretat de cei care l-au cunoscut. Era un doctor apreciat de către cetățeni și colegi. „Dr. ION GHEORGHIOIU medic primar obstetrica-ginecologie fost șef secție Spital Județean de Urgenta Tg-Jiu, medic de excepție, a trecut în eternitate. Dumnezeu sa - l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis colegii săi. „Vechiul colectiv al secției Obstetrica Ginecologie a Spitalului Județean Tg Jiu este alături de familie la decesul doctorului Gheorghioiu Ion, medic șef secție cu înalt spirit profesional, empatie față de paciente, respect, corectitudine și înțelegere față de întregul colectiv. A fost pentru noi un exemplu. Ne plecam cu respect în fața amintirii domnului Dr. Gheorghioiu Ion. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis foștii colegi ai respectatului doctor