(închide)

Un bărbat din Calafat a murit, după ce a căzut într-o prăpastie din spatele casei sale

 

Seara trecută, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de o femeie, de 40 de ani, din Calafat, sat Basarabi, cu privire la faptul că, tatăl său, de 69 de ani, e posibil să fi căzut în prăpastia din spatele locuinței comune.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, bărbatul fiind găsit în prăpastia din spatele locuinței, la o distanță de aproximativ 30 m.

„Din nefericire, bărbatul nu prezenta semne vitale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie, prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

 

Galerie foto



Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste