Un artist naiv inspirat de Brâncuşi a creat sculpturi de poveste!
Mihaly Tamasi, un artist naiv din Târgu Mureş, inspirat de operele şi libertatea de creaţie a lui Constantin Brâncuşi, a creat câte o poveste pentru fiecare sculptură pe care a realizat-o. Artistul, în vârstă de 42 de ani, sculptează de 21 de ani şi susţine că abia după ce a încetat să mai abordeze această artă cu o mină foarte serioasă şi şi-a permis să creeze liber, aşa ca Brâncuşi, atunci sculptura în lemn şi în piatră a devenit dragostea sa.
Artistul spune că deşi locuieşte într-o garsonieră, are acasă peste 600 de lucrări, fiecare cu povestea ei, iar când este liber, sculptează. A descoperit pasiunea pentru sculptură întâmplător şi a învăţat din cărţi, singur, cum trebuie să lucreze cu lemnul. A citit mult și s-a documentat în special pentru a știi cum se usucă lemnul pentru a nu crăpa. "Eu încerc să sculptez lumea aşa cum o văd. Sunt sculptor naiv. Înainte mă străduiam să fac lucrările cât mai natural, pentru că eu credeam că aşa este mai bine, dar am avut meşteri populari de la care am învăţat foarte multe lucruri despre tradiţii şi am învăţat că trebuie să gândesc liber, să am curaj. Şi Brâncuşi s-a jucat şi a avut curajul cu liniile drepte, curbate şi cum a văzut el lumea, aşa a sculptat-o şi am zis că dacă dânsul a reuşit - nu o să fiu aşa niciodată, nici nu pot să fiu nici în umbra lui - şi eu pot crea ce-mi place. Mi-a zis un profesor, domnul Bandi Dezso, să nu încerc să fac lucrarea lui Michelangelo, că niciodată nu o să reuşesc. M-a cunoscut, a văzut cum văd lumea, cum fac sculpturile, cu răbdare, şi mi-a zis să fiu sincer, să sculptez numai ceea ce pot. Nu vreau să îi copiez pe alţii. Atunci încă tot făceam cum ştiam, iar după ce am văzut lucrările lui Brâncuşi mi-am zis că şi eu încerc să fac aşa cum văd lumea şi de atunci m-am apucat să le fac aşa", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaly Tamasi.